Buricozaurul

Odată, cineva va citi aceste cuvinte şi se va întreba, bineînţeles, de ce dracu le-a scris cine le-a scris. De ce dracu' n-a săpat un strat cu flori pe care să le pască vrăbiile, sau de ce n-a geluit o uşă pe care s-o deschidă bunica mea, de ce n-a umflat o băşicã cu care să joace un fotbal cu amicii sau de ce n-a reparat televizorul alb-negru din debara. Da' chiar, omule, de ce dracu' n-ai reparat televizorul alb-negru din debara? Deseară e un episod interesant dintr-un serial interesant. Ce dracu poate fi mai interesant de atât? După film cred c-am să-mi violez ursuleţul de pluş şi-apoi am să m-arunc în pat şi-am să dorm un somn fără vise; poate că totuşi îmi voi aminti un sfert de coşmar, ştii tu, coşmarul acela cu păianjeni. Eu sunt un omuleţ gri cu capul mov şi păianjenii mă atacă de sus şi eu n-am unde fugi, pentru că uşa pivniţei e închisă încă din timpul coşmarului trecut, a prins deja crustă de rugină pe la încheieturi. Foarte frumos coşmarul ăsta, întotdeauna mă trezesc transpirat, cu inima galopând şi cu lacrimi în urechi. Apoi, după ce îmi fac duşul scoţian matinal, după ce: priviţi, acum îmi beau cafeaua şi trag cu sete din prima ţigarã, ia uită-te, de unde dracu' a apărut fraza de mai sus, asta nu eu am scris-o, probabil am văzut-o la televizor. Mă afund în pelerină, sar pe bicicletă şi pedalez să-mi cumpăr buricozaurul pe care mi-l doream atât de mult. Pe drum muşc picăturile de ploaie care mă împiedică să mă realizez. Acasă, sunt din nou acasă, plantez buricozaurul în buzunarul de la portofel, îl trec în tabelul lui Mendeleev şi-l pun să semneze, apoi aprind televizorul, scuzaţi-mă că v-am bombardat cu atâtea banalităţi, sunt negru în cerul gurii şi salopeta nu mă mai încape, vai ce emisiune frumoasă! O minunăţie!!!