Paranoia

Se trezi ca de obicei dimineata, pe la ora 6. Adormea devreme in ultimul timp, nu avea multe de facut, asa ca se culca devreme. Se trezea chiar de doua ori pe noapte ca sa urineze. Avea 42 de ani, o varsta pe care el o considera varsta unui batran. Imbatranise in urma cu un an, la 41 de ani. Functiile organismului, mai ales cele sexuale, il anuntasera ca e batran. Deci, la ora 6, primul drum il facu la baie. Statu la baie maxim un minut, apoi se indrepta spre bucatarie si scoase ibricul din dulap, punga cu cafea, si aprinse aragazul. Voia sa isi faca o cafea, ca de obicei dimineata. Aprinse aragazul cu un bat de chibrit, apoi turna apa de la robinet in ibric. Puse totul pe foc, merse in camera lui si isi aprinse o tigara. Reveni la timp in bucatarie. Se uita o vreme la apa din ibric. Cand apa era gata fiarta, turna in ea doua lingurite de cafea macinata. Se uita cum apa incepe sa fiarba si o trase de trei ori de pe foc, sa nu se reverse. Apoi puse deoparte ibricul si isi turna o cana mare de cafea, strecurand-o. Era aromata, aroma se revarsase in toata bucataria. Puse doua lingurite de zahar in cafea si se indrepta spre camera lui amestecand cu lingurita. Cand ajunse in camera, isi mai aprinse o tigara. Dimineata fuma 5 tigari la o cafea. Asa ii facea lui placere. Era o zi ca oricare alta, se gandi tragand din tigara. Ce sa faca azi? Poate o sa mearga pe la prietenul sau, in vizita. Poate o sa mearga pe la asociatia aia unde juca sah cu niste cunoscuti. Poate ca o sa stea acasa si o sa se uite la televizor. Se gandi ca e bine ca nu mai lucreaza. Nu-i placea cand lucra, facea chestii care nu-i placeau doar de dragul salariului pe care il primea. Avea din ce isi lua mancare, cafea si tigari. Putea iesi la o bere cu amicii. Putea sa isi cumpere o carte in fiecare luna. Acum suma lunara se mai micsorase, era la pensie. Primea o pensie de boala de la accidentul acela care il lasase pe jumatate mort. Inca isi tragea piciorul dupa el cand mergea. Brrr, ce rau il duruse atunci. Acum isi bea cafeaua cu sorbituri mici si tot tragea din tigara. Deschise telefonul mobil la facebook. Vazu mesajele noi, cineva rasese la comentariile lui, o cerere de prietenie si anunturi despre cei pe care ii cunostea. Surfa putin pe facebook, la noutati. Cam asta facea dimineata dupa ce se trezea: baie, cafea, tigari, facebook, in aceasta ordine. Isi vazu fotografia pe facebook dar se gandi ca e de pe pagina lui, asa ca nu se mira. Vru sa aprinda televizorul si lua telecomanda. Era sa verse cafeaua inca fierbinte. Isi mai aprinse o tigara la doua secunde dupa ce o stinsese pe prima. Apasa pe butonul de la telecomanda, pe stiri. Fu surprins sa vada un chip care ocupa tot ecranul. Era propriul lui chip. Ce dracu, se gandi, apoi rase. Figura de pe ecran rase si ea. Isi dadu seama ca era in direct la televizor, pe principalul canal de stiri. Se gandi la o farsa, bineinteles sunt cei de la "Camera ascunsa..." dar aceasta emisiune era pe un alt canal. Se freca bine la ochi, mai sorbi o data din cafea si mai trase o data din tigara. Era ciudat sa se vada la stiri, in direct, in timp ce statea pe fotoliu in propria lui camera. Cauta cu ochii camera de luat vederi care il filma, cu gandul sa o sparga, indiferent cat de scumpa era. Era un timid, dar dimineata, abia trezit din pat era ciudat. Era zbarlit si doar suradea tamp. Apoi spuse cu voce tare: hei. Doar ca sa zica ceva, sa nu-l ia ceilalti de prost. Se gandi la enormitatea faptului. El pe micul ecran, la ora de maxima audienta, la stiri. Se enerva si schimba programul de la telecomanda. Nici o schimbare. Ba da, era o schimbare, sigla din coltul televizorului. Tot el si pe celalalt program. Nu stia ce reactie sa mai aiba. Farsa se intindea pe mai multe programe, te pomeni. Schimba iar. Pe micul ecran tot el, cu telecomanda in mana, gesticuland si vorbind singur. Spunea: cine esti, ce vrei? Era surprins. Unde-i camera, intreba, n-am chef de glume proaste. Se ridica si incepu sa caute prin incapere. Nimic, personajul de pe ecran, care era el, cauta si el. Nici un hohot de ras, nimic. Nu stia cum sa isi explice ceea ce traia. Voia doar sa caute camera si pe manuitorul ei si sa il pofteasca la o cafea, cel putin. Se uita mai bine pe ecran. Ceea ce vedea era filmat fix de langa el, de la cativa pasi. Camera se misca odata cu el. In camera lui nu avea cum fi. Era prea mica. Poate il filma de pe geam sau prin pereti sau cumva. Deschise usa si iesi in hol. Se simti usurat. Adica, sa fii filmat, chiar daca asa de dimineata si sa fii transmis la televizor nu e de colo. Simti ca il cuprind emotiile, ca un val, asa. Se sterse cu mana pe cap. Transpirase rau in cele cateva secunde cat se vazuse la televizor. Intra iar in camera. Era zapacit. Pe micul ecran-tot el, intrand in camera. Se enerva si stinse televizorul de la telecomanda. Se aseza iar in fotoliu, gafaind. Sorbi dintr-una cele doua guri de cafea care mai erau, mai trase o data din tigara si o stinse in scrumiera. Se gandi ca nu are cine sa ii faca lui asemenea farsa. Sa chemi televiziunea acasa la om pentru ce? Sa il vezi in pijama cum isi bea cafeaua si fumeaza? Mai ales ca reclamele la fumat erau interzise la orice post de televiziune. Si in direct sa fii...Se gandi in primul rand la copii. La Luca si la Ana, cei doi copii ai surorii lui. La sora sa. La cumnatul sau. La mama sa. Doar atatia oameni locuiau in aceasta casa cu 5 camere. Cineva dintre ei trebuie sa fi chemat televiziunea, care era la el in camera si il filma ca sa il vada o tara intreaga. Cand esti intr-o asemenea situatie, nu te gandesti de ce, te gandesti cine. Nu putea lua de bune toate astea, desi se considera a fi un om cu destul umor ca sa rada la orice gluma buna. Haide, unde sunteti, zise cu voce tare. Ma dau batut, nu stiu ce gluma imi faceti, zise iar, mai mult ca sa se auda, caci i se facuse frica. Dar, dupa cateva secunde gandi: am devenit celebru peste noapte. O sa am ce vorbi cu baietii. Haha. Si incepu sa rada. Ha ha ha. Se gandi ca nu era o camera de luat vederi ci insusi televizorul incepuse sa filmeze, asa cum si transmitea. A, e firesc atunci si incepu sa rada iar. Se indrepta spre televizor si vazu ca de fapt camera de luat vederi nu era televizorul. Era un alt unghi de filmare. Apoi se gandi ca era filmat cu o camera invizibila, de o persoana invizibila care se tot rotea in jurul lui si il transmitea la televizor. Si asta ca tot nu gasise camera de luat vederi, dupa 10 minute de cautari prin toata camera lui. Nu i se paru aberant ca sa aduca aceasta ipoteza. Desi stia ca astfel se apropia putin de nebunie sau de superstitie. Vazuse atatea filme cu tot felul de fantezii incat decise ca era adevarata aceasta concluzie. Aprinse televizorul si se uita la el insusi pe toate programele, pana si la cele pe care erau de obicei purici. Se uita la el insusi in timp ce se uita la el insusi. Sunt celebru, gandi dintr-o data. De fapt, sunt mai mult decat celebru. Nimeni nu a aparut vreodata, cel putin nu la noi in tara pe toate canalele in acelasi timp. Pai, numai criminalii periculosi sau teroristii sunt transmisi asa, de fapt nimeni. Nici macar criminalii periculosi si teroristii. Se bucura atat de tare incat se gandi sa ii trezeasca pe toti din casa. Pe mama lui, pe sora, pe cumnatul si pe cei doi copii. Am castigat la loto, se gandi, si ma cauta sa imi dea premiul. Dar pe toate programele? O zgaltai pe mama lui din camera ei si ii zise: hai sa vezi ceva. Apoi pe sora lui, pe cumnatul si pe cei doi copii. Haideti sa vedeti ceva. In camera mea, repede. Sau, aprinde televizorul din camera mare. Mai, Razvan, n-ai somn, de ce ma trezesti la ora asta, eu la 8 ma duc la servici, spuse sora lui. Mai, Razvan, e prea devreme sa ma scol, spuse mama lui. Copiii trebuie sa se trezeasca la 7 si vorbim atunci. Mama, am castigat la loto, trezeste-te. Cum asa? Hai sa vezi, nu intelegi? E ceva important. Bine, da ce poate fi asa important? Am castigat la loto, nu intelegi? Bine, vin, stai ca vin. De fapt, in casa erau trei televizoare. Unul la el in camera, unul la mama, unul in camera mare, la sora si cumnatul ei. Aprinde televizorul, nu intelegi? Dormind in picioare, aprinsera televizoarele, aproape in acelasi timp. Pe ecran, camerele lor, cu propriile lor persoane, dar in prim-plan Razvan. Ce-i asta, ce dracia dracului. Ia, uite, tu esti, ii zise zise sora lui. Da, e unchiu' Razvan, zisera cei doi copii. Cumnatul lui nu prea vorbea, dar ii spuse: felicitari ca am aparut la televizor. Si rase. Acum camera invizibila panorama, vazand intreaga familie uitandu-se la ei insisi la televizor. Toti se mirau, care mai de care mai tare. Pai, suntem la camera ascunsa. Da pe dracu, e Big Brother, zise mama. Unde-s camerele, intreba sora lui. Le-ai ascuns si ai vrut sa ne filmezi. Sau ai chemat televiziunea cat timp dormeam. Ce incerci sa faci, Razvan? Eu, nimic, asa m-am trezit si eu, am vrut sa vad stirile de dimineata si m-am vazut pe mine. In acelasi timp, incepura sa sune trei telefoane mobile. Ce dracu... alo. Da, mai, nu stiu. Ma vad si eu, da, dar nu stiu de ce. Pe Razvan il vad acuma, da, in camera lui, a mers sa raspunda la telefon. Pe Razvan il filmeaza astia, ma, nu pe noi. Cu cine vorbesti, il intreba mama lui pe Razvan in timp ce acesta raspundea la telefon. Stai, e Horea, amicul meu, mai, am crezut ca ma suni de la loterie sa-mi spui ca am castigat un milion de dolari. Da pe dracu, auzi, te vad la televizor pe toate programele si nu stiu ce s-a intamplat. Deci ma vede si altcineva, am crezut ca e ceva cu circuit inchis la noi in casa, nu stiu ce e, mai Horea, m-am trezit si am aprins televizorul, am crezut ca e vreo farsa intai, apoi mama mi-a zis ca suntem la emisiunea aia, Big Brother, ea rade aici langa mine. Mai, is celebru, dar bogat nu is, te invit la o bere azi, vii? Vin, da. Ok, pe la cat? Hai ca avem despre ce povesti, spuse si incepu sa rada. Dupa ce stabilira intalnirea, inchise telefonul. Bai, dar nimic nu merge altceva, tot pe tine te vad pe toate programele, spuse sora lui. Pai, cineva ne-a invitat la emisiunea Big Brother, intr-adevar. Nu "ne-a" invitat, pe tine te-a invitat, ca noi nu vrem sa participam, spuse sora lui Razvan. E tare ciudat, asa-i? Acesta a fost primul semn de schimbare. Oamenii din toata lumea au inceput sa vada la televizor, pe orice program ar fi zapat, chipul lui Razvan Vischi. Emisiunile se intrerupsesera pe la 6 dimineata, deci in timp ce Razvan dormea si pe ecran aparea numai chipul lui. Il vazusera in baie, pregatindu-si cafeaua, cautand dupa camera de luat vederi, trezindu-i pe ai lui si apoi vorbind la telefon. Pe toate ecranele din lume acelasi chip. Chiar daca statea, chiar daca doar mergea dintr-o camera in alta, chiar daca manca sau fuma, chipul lui Razvan Vischi aparu pe toate ecranele lumii. Oamenii il vedeau. Unii au inceput sa il placa din primele clipe, altii il detestau de la primele aparitii, de fapt era o singura aparitie continua. Razvan se intalni in acea zi, aproape de amiaza cu Horea, prietenul sau. Vorbira mult, band cateva beri. Despre aparitia sa pe toate programele TV. In timp ce stateau la masa, un tip ii contacta, spunandu-i ca este de la ziarul local, reporter si nu doar in tara asta de cacat aparuse la televizor, ci in toata lumea. Il sunase un reporter din strainatate si ii comunicase ca vad la TV un tip in timp ce face fapte cotidiene. Ceva ca la Big Brother. Il vazuse in casa, la magazin si pe drum, in timp ce mergea nu se stie unde. Inseamna ca pe toate canalele aparea el, Razvan Vischi. Nu tu politicieni, nu tu filme, nu tu publicitate. Doar un tip pe care cred ca il ura toata lumea pentru ca bloca alte aparitii de la TV. In timp ce statea la masa cu Horea si cu reporterul, cei din bar isi tot dadeau ghionturi si il aratau pe el. In bar era un televizor la care arata chiar barul si, la o masa stateau trei persoane care beau bere si discutau. Da-l mai tare, spuneau tipii aceia, sa auzim ce vorbesc. Barmanul veni si le spuse: bautura e din partea casei, tocmai am aparut la TV. Stiu, raspunse Razvan, multumim. Telefonul suna de cateva ori. Intai a fost mama lui sa ii spuna sa vina mai repede acasa. Ok, vin, cred ca vrei sa te vezi la televizor, nu? A doua oara a fost presedintele tarii care ii spuse: Ce gluma e asta? V-am urmarit, am facut repede o ancheta, stiu cine sunteti. Dar de ce apareti pe toate programele, nu ati putut lasa macar un program si pentru noi? Razvan fu foarte politicos si rase. In bar intrara cativa politisti. Care vorbeau: si pe toate programele, nu? Pe toate programele apare un individ ca... asta, zise, aratand spre el. Nu va suparati, cine sunteti, intreba politistul care intrase primul. Sunt Razvan Vischi, vorbesc la telefon cu Presedintele. Dupa cum puteti vedea, cineva ma filmeaza. Veniti cu noi. Se vede treaba ca nu voiau sa piarda controlul celei mai influente parti a mass-media. Nu tu stiri despre Guvern, nu tu filme de propaganda, nu tu sport, nu tu publicitate. O sa dea faliment astia, ii spuse lui Horea, incheind convorbirea. Politistii se oprisera si se uitau la TV, uimiti ca apareau pe micul ecran. Spune ceva, daca nu te arestez pentru subminarea puterii de stat, il interpela celalalt politist. Voiau sa il bata. Nu mai bine va spuneti of-ul la TV? intreba Razvan. Noi suntem reprezentanti ai guvernului, spuse un politist si putem sa te arestam in orice minut de acum incolo. Dar chiar nu aveti de ce, raspunse Razvan. Pur si simplu am venit la o bere cu un amic, am inteles ca a fost filmat pana si drumul meu pana aici. Eu nu pot confirma ca ma filmeaza cineva invizibil doar pe mine, vedeti doar ca si voi sunteti filmati. Politistul vorbea la telefon si spunea: da, l-am gasit, sefu, acum il aducem. Razvan nu avea chef sa se duca nicaieri, nu avea chef sa se uite la TV, se gandise la o varianta de raspuns. Pai, vad ca e ceva important. Apar la TV si nu stiu de ce. Cum nu stii de ce, ba. Fara ba, ii zise Razvan, ca nu ne-am tras de chiloti impreuna. Horea ii zise: du-te cu ei, ca e ceva important. Discutasera mai inainte despre enormitatea acestui fapt si despre cateva din implicatiile politice si financiare ale televizarii. Cum m-ati gasit atat de repede? intreba Razvan. Vezi, zise politistul, vezi ca recunoaste ca e terorist? Hai cu noi. Mi-ar trebui un avocat, nu pot asa, macar unul din oficiu. Televiziunea e o treaba de stat, spuse politistul, nu te putem lasa asa singur. Si daca se poate, sa stea alaturi de mine tot timpul un reprezentant al guvernului, nu? intreba Razvan. Asta vom vedea, veniti. De unde va filmeaza? Nu stiu. Lasa ca raspunzi la sectie, hai. Si Razvan ii urma, dupa ce ii spuse prietenului sau sa anunte familia unde e. Nu e tocmai bine sa fii chiar atat de celebru, gandi el in timp ce urca in masina politiei. Telefonul suna incontinuu. Mama ii spuse ca stia unde se afla, doar se transmitea totul in direct. Urma o ancheta grea in care politisti il amenintara, il rugara, il terorizara, il intrebara unde e camera de luat vederi. Avu o criza de nervi si un acces de plans dupa ancheta. Il intrebau cateva ore deja tot felul de intrebari. Dar mai ales aceeasi intrebare obsesiva: unde e camera de luat vederi care il transmitea pe toate programele din lume. Televiziunile oprira transmisia programelor lor, facura tot felul de chestii tehnice, oprira releele de televiziune, taiara cablul, in mod normal nu ar fi trebuit sa se vada nimic pe nici un program, doar pureci. Dar, in locul purecilor, la orice aparat TV se vedea filmat Razvan Vischi. Nu era un tip frumos, avea ochii caprui, avea o barba de cateva zile, parul saten tuns scurt. Avea cateva kilograme in plus. Era imbracat normal, cu tricou si jeansi. Chipul oricarui trecator. Prin ce difera chipurile noastre intre ele? Cateva trasaturi de creion, niste riduri in plus sau in minus, ceva care te face altfel decat ceilalti oameni. Asa era Razvan Vischi, nimic special. Uneori il vedeai la TV in prim plan, alteori era inconjurat de oameni, era ca un film. Artistic. Il vedeai in culori, nu alb-negru. Albastru imbracat, pe tricoul bleu nu scria nimic. Uneori zambea, alteori privea drept in ochii celorlalti, alteori privea in jos. Nu stiu cati psihologi ii facusera portretul robot in mintea lor. Normal, il categorisisera cei mai multi. Armate de oameni il cautasera de dimineata. Cativa politisti chiar il gasisera si ii facusera o ancheta rapida, in care el se enervase si se smiorcaise. Chiar nu stia ce sa le raspunda in legatura cu cine il filma. Langa el aparusera persoane importante. Vorbise la telefon cu Presedintele, ale carui servicii secrete il descoperisera din primele ore ale trasmisiei. Sau ale transmisiilor, ma rog. Pe unele programe aparea in prim-plan, cu chipul intreg. Pe altele, imagini mai indepartate. Sub unele programe curgea un teletext cu numele sau: Razvan Vischi. Asta de cand era in sectia de politie. Nu stia nimeni, nici un expert stiintific, psihologic sau guvenamental cine il filma si il transmitea in ciuda faptului ca oprisera orice transmisie televizata. Radioul public si cele private transmiteau cuvintele lui Razvan si ancheta in curs. Nu mai avea timp sa se gandeasca cat de celebru este. Doar atat stia, ca doar el aparea la televizor. Nu il bagau la arest, la un moment dat chiar il ignorara, incepand sa trasmita mesaje pentru tara, sa nu se panicheze lumea, sa mearga in continuare la serviciile lor, sa cumpere in continuare din magazine. Facura chiar un apel catre soldatii in rezerva sa se prezinte la cazarmi. Se uita la ceilalti in timp ce faceau asta si vazu ca multi dintre ei erau mai panicati decat el. La un moment dat simti ca vrea sa urineze si intreba de un WC, ii spusera ca doar insotit poate sa mearga acolo. Bine, unde este acel WC? Intra cu un tip imbracat in politist care ii spuse sa lase usa deschisa. In timp ce urina, il auzi pe politist intreband catre ceilalti: ma vezi, ne vedeti? Da, ce dracu, ii vad capul individului in timp ce se pisa, pe tine nu te vad. Dupa aceea incepu iar sa le explice oamenilor din jurul lui ca el nu e vinovat cu nimic. Il lasara singur apoi intr-o camera cu usa deschisa. Faceau experiente pe el. Tot pe tine te vedem, spuse un tip, ce dracia dracului? Il legara la ochi si incepura iar sa comunice cu tara si cu lumea, era ca si cum ar fi asistat pe viu la un program normal de televiziune si pe el l-ar fi ignorat. Mai, nu e din capul lui, auzi, camera de luat vederi nu e in capul lui si nu filmeaza prin ochii lui, spuse un tip. Doar ca il vedem la TV. Va rog, eliberati-ma, spuse el. Nu se poate, ramai cu noi aici, ii comunicara autoritatile. Atata timp cat esti filmat si esti transmis la TV, apartii de statul roman. Se inserase. Pana la urma intelese ce faceau cei din jurul lui. Incercau sa il ascunda in multime, sa nu se stie de fapt cine e filmat in prim-plan. Personaje diferite intrau si ieseau pe usa camerei in care era sechestrat. Statul roman functiona la maxim. Presedinti de partid, diferite personalitati publice apareau, rosteau discursuri si apoi plecau, ignorandu-l unii, vorbind uneori cu el altii. Totul era politizat. La un moment dat incepura sa apara tot felul de ambasadori care vorbeau in limbi straine, rostind diferite feluri de discursuri. Doar din apropierea lui Razvan Vischi se putea vorbi cu cei din tarile lor si se pare ca guvernul roman facuse un pact cu ei ca acestia sa poata aparea la TV. Vreau sa dorm, le comunica celor care l-au arestat, sunt foarte obosit. Inainte de asta fu nevoit sa semneze o declartie prin care se punea la dispozitia statului si nu incerca sa submineze autoritatea statului, indiferent ce ar fi insemnat aceasta. Nici cand il dusera intr-o camera cu pat nu fu lasat singur. Cineva statea pe un scaun langa el, cu arma pregatita. Se intinse pe pat si se trezi dupa cateva minute la fel de obosit, zgaltait de cineva care ii spuse ca dormit deja 5 ore si ca ajunge atat. Oamenii importanti dorm putin, ii spuse. Bineinteles ca protestase. Se spala la o chiuveta si isi satisfacu necesitatile fiziologice, apoi ii pusera in fata ceva de mancare. Nici in armata superiorii nu m-au chinuit atat de tare, gandi. Chiar daca el descoperise ca era celebru si chiar daca doar pe el il filmau acele camere, nu se putea bucura de aceasta celebritate. Nu se simtea destul de puternic ca sa se lupte cu toate statele din lume in care aparea la TV. Un tip statea langa el si spuse: Statul roman a hotarat sa retraga de pe piata toate televizoarele, va rugam sa predati la primarie orice aparat TV pe care il detineti. Credea ca statul roman facuse ipoteza ca era o invazie extraterestra, filmau un individ in timp ce faceau rau celorlalti. Era inchis in acea camera in care deja era ignorat de toata lumea. A doua zi de dimineata ii permisera sa vorbeasca cu mama lui la telefon. Ea ii spuse ca se intamplase ceva si mai ciudat: sora lui facuse niste fotografii copiilor ca sa le aiba ca amintire si, eventual, sa le puna pe facebook si descoperise ca fotografiile erau ale lui, ale lui Razvan Vischi, el aparea in acele fotografii. Cum pizda masii? intreba el. Tot facebook-ul, de sus pana jos, era plin de fotografiile lui Razvan Vischi. Doar el aparea in fotografiile de pe internet. Nu se poate, mai apuca sa ii spuna mamei lui si ii luara telefonul. Apoi urma o ancheta mai dura decat ziua precedenta. Pe toate telefoanele smart din ziua respectiva, de oriunde ar fi fost fotografia, in loc de persoana fotografiata aparea el, Razvan Vischi. Orice telefon sau aparat de fotografiat scotea din el doar fotografii cu chipul lui Razvan Vischi. Ii aratara fotografia, una singura. El ce putea sa spuna? Era o fotografie care il avantaja, aratandu-l simpatic. Ii spusera ca pana si la ziar, fotografiile facute cu tunurile aparatelor de fotografiat rezultau aceeasi fotografie. In timp ce tipareau ziarele de dimineata, cei responsabili vazusera rezultatul final: in loc de fotografiile ce le facusera si incercau sa le publice, aparea in fotografii doar Razvan Vischi. Unii chiar pusesera pe piata acele ziare, fara sa le verifice. In continuare la TV aparea doar el si in plus ziarele erau toate cu chipul lui. La radio, de asemenea, tot ceea ce spunea el, bineinteles in discutii, toate politicoase de acum, cu cei care il interogau. Doar ati vazut ca peste noapte nu am fost nicaieri, ati vazut ca am dormit, spuse Razvan cand il intreba Presedintele, care era langa el cand se trezise. Nu pot, nu am cum influenta fotografiile din inchisoare, mai reusi sa spuna el. Incepura sa vorbeasca doar ei doi, pe ceilalti ii daduse afara din camera in care era inchis. Cine esti tu? intreba Presedintele. Nu te intreb cum faci asta, pentru ca pana la urma ne vei spune si asta. Daca este nevoie, te vom omori. Nu faci asta cu voia noastra. Stii ce consecinte poate avea asta in cateva zile? Oamenii deja s-au revoltat, ei nu mai vad la TV ceea ce le place, sistemul s-ar putea prabusi, am aflat ca vanzarile de produse au o scadere foarte mare din lipsa de publicitate, o multime de oameni ne-au telefonat sa ne spuna asta, deja sunt multimi uriase in fata guvernului si fac scandal. Oamenii nu mai vor sa mearga la lucru, ei simt ca s-a intamplat ceva, ne vad doar pe noi la TV si asta pentru ca am actionat repede. Cum faci sa apari la TV si cum ai corupt aparatele de fotografiat? Nu stiu, fu nevoit sa le raspunda. Dar cine esti? Probabil ca stiti totul despre mine deja, sunt un cetatean normal al acestei tari, doar ca ieri dimineata m-am trezit si am vrut sa ma uit la stiri si m-am vazut pe mine la TV. Am reusit sa vorbesc cu ai mei, am stabilit o intalnire si am vorbit despre asta doar cu un prieten de-al meu si acolo m-au gasit niste politisti care m-au arestat. Si altceva, intreba presedintele? Ce ai sa le comunici atat de important oamenilor, intregii omeniri, din intreaga Lume civilizata incat sa meriti sa apari pe toate programele, in toata mass-media? Asta nu stiu, spuse Razvan Vischi. Ce meserie ai? Nici o meserie, sunt pensionar de boala, spuse el, am avut un accident si nu mai pot lucra. Stau acasa si uneori merg la o asociatie si joc sah. Cum te intelegi cu ai tai? Bine, nici o problema, mama e pensionara de varsta, sora mea e casatorita si are doi copii. Eu stau intr-o camera, ma uit la TV si surfez pe internet. Altceva nimic. Asta e tot? V-am votat, atat, spuse Razvan. Domnule presedinte, v-am vazut la TV si cred ca si ceilalti oameni si lumea cred ca e mai linistita, spuse un politist intrand in camera. Bine, ok. Inca sunteti in direct. Presedintele incepu un discurs, dar nu ii iesi decat un discurs electoral, in care il acuza pe el ca era un fel de terorist care a subminat autoritatea statului roman. Presupuse existenta unui stat paralel care actionase impotriva statului real, cu Razvan Vischi cap de afis. Pe urma iesi din camera. In sfarsit il lasara singur, se gandi. Merse la baie, apoi manca si chiar gasi o tigara si o bricheta si incepu sa o fumeze. Asta fu singura data in care il lasara singur. Apoi se perindara pe langa el diferiti ambasadori care vorbeau cele mai diverse limbi straine. Se mira ca nu apareau iar politisti care sa inceapa sa il bata, sa il tortureze, sa il omoare chiar. Nu il lasau sa vorbeasca. Oricum, era timorat si nu ar fi avut ce sa vorbeasca. A treia zi, dupa inca 5 ore de somn, presedintele intra in camera si ii spuse, fara alte cuvinte: sunteti liber. Aveti nevoie de o garda de corp? Nu, raspune. Si: multumesc. Ce s-a mai intamplat? Nimic, haideti sa vedeti. Il lua cu dumneavoastra. Iesira printre diversi oameni afara, in curtea dispeceratului de politie. Arata in sus, spre cer. Mai precis, spre soare. Isi facu mana cozoroc si se uita. Isi vazu chipul acolo unde era soarele. In locul razelor care nu te lasau sa vezi isi vazu propriul chip. Era ciudat. Isi zambea siesi. Daca ar fi fost cineva mai slab de inger, ar fi lesinat. Incepu sa zambeasca si el. Apoi izbucni in ras, amintindu-si de o poeziora: "Esti frumoasa ca un stele/Tu mi-ai rupt inima-n doi". Privea totul cu umor. De aceea sunteti liber, mai spuse Presedintele, apoi intra in sediul politiei impreuna cu ceilalti oameni din jurul lui. Era liber, dupa doua zile in care fusese anchetat si in gaurile din nas. Recapitula in gand: la TV, la radio, in ziare, in orice fotografie aparea numai chipul sau. Si acum si sus pe cer, in locul soarelui aparuse chipul sau. Vreau acasa, se gandi. Deschise poarta si iesi in strada. Politistii facusera curatenie, nu era nici un individ sa protesteze sau sa il aduleze in fata politiei. Drum bun, ii spuse, dand noroc cu el unul dintre politisti. Drum bun, spuse, si o lua cu pasi normali pe drumul spre casa. Era ora 10 dimineata, la doua zile de la schimbare. Pe drum intalni cativa oameni care il aratau cu degetul si cativa care il oprira si incepura sa discute cu el. Unul voia un apartament de la el, il confunda cu primarul si celalalt ii spunea: fa ceva sa vad si eu serialul ala, la care ma uit in fiecare zi, al treilea voia ca Razvan Vischi sa spuna chestii interesante la TV. Le promise celor trei ca le va rezolva problemele si se desparti in mod cordial de ei. Dupa 10 minute, ajunse acasa si fu primit cu uimire. Reusi sa nu vorbeasca prea mult cu mama lui, careia ii comunica doar ca este Dumnezeu si vrea sa se culce, ii era somn. Intra in camera lui, o incuie si porni televizorul, care il arata pe el in camera lui in timp ce facea acele activitati cotidiene. Se tranti pe pat uitandu-se la el insusi la TV. Incerca sa adoarma. Nu reusi, asa ca stinse televizorul. Apoi intra in bucatarie sa isi mai faca o cafea, bineinteles cu o tigara in mana. Vorbi in acest timp cu mama lui. Cum adica esti Dumnezeu? Pai asa m-am gandit daca mi s-au intamplat atatea. Mama lui avea multe intrebari sa ii puna si o asculta timp de 5 minute cum vorbeste. Sa fii atenta ce spui, atata timp cat esti cu mine o sa te vezi la TV. Ii raspunse la fiecare intrebare in parte. Mama, nu sunt terorist, nu am castigat la loto, da, am vorbit cu Presedintele, am vorbit cu multi oameni, au facut anchete, mi-au pus intrebari, nu vreau sa distrug Pamantul, ii rog pe oameni sa fie cuminti, sa nu produca mai mult rau decat este, sa nu fie violenti doar pentru ca n-au reusit sa vada la TV emisiunile favorite, etcetera. Acum vreau sa fiu singur, ca n-am mai reusit asta de trei zile. Apoi se duse in camera lui cu cafeaua intr-o mana si tigara in cealalta mana si inchise usa. Nu mai verifica daca aparea doar el la TV. Esti un stele si mi-ai rupt inima-n doi. Radea iar. Nu mai era singur, oricat de mult ar fi vrut sa se convinga de asta. Asa era si pe facebook, nimic deosebit, se gandi. Telefoanele smart faceau celebru orice om care hotarase asta. Se gandi ca le va lua din celebritate acelor oameni, ca va fi, de fapt chiar este, singurul om a carui fotografie aparea acum pe fluxul de noutati. Nici un om normal nu putea rezista la asta fara sa dea in paranoia. Un Dumnezeu nebun hotarase sa il faca mana lui dreapta, se gandi. Dumnezeu nu era, nu se simtea asa, chiar daca glumise cu mama lui spunandu-i asta. Si in loc de soare era chipul lui zambind. Dupa ce reusi sa doarma cateva ore, iesi din camera si vorbi amical cu sora lui, cu cumnatul si cu cei doi nepoti cu care incepu sa faca glume. I se deschideau tot felul de oportunitati. Sunt mai celebru decat Presedintele, dar sunt mai inteligent decat el? Pe mine nimeni nu m-a ales, nu in urma unui vot popular era el asa. Si mai puse in discutie o chestiune: cat timp va dura asta? Ceva se defectase la instalatia de realitate a lumii, sau la instalatia de virtualitate. Diferiti indivizi bateau la usa in acest timp, pe care ii expedie urgent, indiferent ca erau cunoscuti, fosti oameni celebri sau necunoscuti. In fata blocului in care locuia se adunase o multime zgomotoasa, unii purtau diferite pancarte pro sau impotriva lui. Era depasit de situatie, dar incerca sa se comporte calm. Cand nervii atingeau maximumul intimpul discutiilor, intra in camera lui si fuma o tigara, uneori doua tigari sudate. Cele mai diverse situatii se cereau a fi rezolvate. Il contactara cativa oameni din televiziuni cu contracte platite care se cereau a fi semnate, ca sa emita exclusiv la televiziunea lor. Il contactara de la diferite firme de produse, de la mancaruri pana la cosmetice si autovehicule, ca sa foloseasca exclusiv acele produse in timp ce era filmat de o persoana invizibila cu o camera de luat vederi invizibila. Semna cateva si se pomeni mai bogat decat ar putea fi vreodata un om normal. O saptamana intreaga nu parasi apartamentul si se imbogati stand acasa, uitatadu-se la el insusi in timp ce isi punea semnatura pe diverse acte. Din cand in cand iesea pe balcon sa se vada sus pe cer si atunci isi amintea de poezioara, fapt care il ajuta sa nu innebuneasca. A patra zi de la schimbare, se pare ca era o schimbare pe zi, fotografia lui aparu pe toate frunzele copacilor, tufisurilor si in firele de iarba. Se gandi: am inceput sa fac fotosinteza si incepu sa rada isteric. Oriunde ai fi privit, in orice frunza vie sau rupta din orice copac, aparea chipul lui. A cincea zi, orice scria in ziar sau in orice carte, orice cuvant fu inlocuit cu numele Razvan Vischi. Intai noutatile. De exemplu, intr-un ziar care apucase sa fie tiparit, aparea el in toate fotografiile si ca titlu, subtitlu si articol de fond, orice cuvant fusese inlocuit cu "Razvan Vischi". Era scris de o multime de ori. Firmele magazinelor, in general orice firma se transformasera in "Razvan Vischi". Se gandi la Donald Trump cu trompetele lui de pe cladirile construite de el. Apoi, peste noapte, orice fotografie din lume, fie ca era o poza obisnuita a unor cupluri, familii, fotografii artistice sau cele pastrate in arhive, toate fura inlocuite, prin nu stiu ce proces misterios cu propria lui fotografie. Cartile, fie ca erau cele sub tipar sau cele vechi, contineau doar doua cuvine: Razvan Vischi. Picturile de asemenea. Avu o convorbire telefonica prin care i se comunica faptul ca toate tablourile din lume fusesera repictate cu chipul lui. Se gandi la SOCENG-ul lui George Orwell si la sine ca un Frate Mare. Dar nu se simtea deloc asa. Bineinteles, paranoia il cuprinse si pe el, din cand in cand era nevoit sa vorbeasca singur in camera lui, transmitand ganduri bune celor care il priveau sau il citeau sau se uitau la poza sa. Se gandi ca poate ii va face pe oameni sa se simta bine si le spuse ca puteau sa citeasca tot felul de carti, sa vada filme vechi pe video sau DVD si sa il ignore, dar pe benzile vechi sau pe filmele de pe DVD, aparea tot ceea ce facea el la televizor, totul fusese inlocuit. De cateva ori incepu sa isi planga singur de mila in camera lui. Nu era pregatit si nu fusese sa rosteasca nici o fraza memorabila in timp ce era filmat. Ii veni o idee si vru sa inceapa sa citeasca cu voce tare dintr-o carte, sa mai alunge plictisul oamenilor, ii veni ideea sa faca o emisiune pe aceasta tema, si atunci observa ca biblia pe care o tinea in mana continea doar aceste doua cuvinte: Razvan Vischi , cu unele semne de punctuatie intre ele. Schimbarea paranoica ce o suferea lumea era mai presus de orice nebunie. Incepuse sa se dezvolte in lume aceasta nebunie de o saptamana doar, cand iesi din casa, trecu prin multimea furioasa si ajunse la cafenea, intr-o seara, cu gandul sa vorbeasca cu cineva, se saturase de familia lui si de semnat contracte. Barmanul il intreba cu ce poate sa ii fie de folos. Ii raspunse: vreau si eu o gagica, stii cum pot face rost de una? Si zambi. Pai, stiu niste prostituate, pot sa iti trimit una la tine acasa, stiu unde stai. Nu era ceva deosebit ca o persoana celebra, chiar foarte celebra in cazul lui, avea nevoie sa se destinda intr-un asemenea mod. In jurul lui erau mese ocupate cu tot felul de oameni. Remarca o tipa singura si spuse: pe ea o vreau, trimite-i din partea mea o... ce stiu eu ce beau femeile la ora asta. Tipa, ca si cum l-ar fi remarcat si ea in timp ce vorbea cu chelnerul si ar fi fost mai curajoasa decat el, se ridica si veni la masa lui. Pentru el femeile erau o limba straina si fu foarte surprins cand intre ei se asternu o conversatie cat de cat normala. Ea voia sa stie totul despre el, sa stie cum a facut de a subjugat o lume intreaga cu "chestiile alea publicitare". Tipa era redactor la un post de radio, spunea ca si-a pierdut jobul din cauza lui. Avea o voce placuta pe care o folosea sa puna cele mai ciudate intrebari. Beau amandoi bere si povesteau. O invita la el acasa pentru o relatie sexuala si dezinteresata. De fapt, o invita la un hotel, pentru ca la el acasa era cam aglomeratie. Ii povesti multe despre el, lucruri pe care nu le mai povestise cu nimeni altcineva si vru sa stie si el multe despre ea. Era frumoasa, in opinia lui. In opinia lui orice femeie i se parea frumoasa la ora aceea. Facura dragoste in acea camera de hotel cateva ore. Apoi incepura sa povesteasca iar. Ea porni televizorul din camera si rase, vazandu-se impreuna cu el in acel pat de hotel, amandoi dezbracati si transpirati. Acum avem si filme porno la TV, spuse ea si rase iar. Adormira fericiti. Dimneata, cand se trezi, incerca sa o priveasca prin semiintunericul incaperii. Ii privi chipul, uimit. Langa el statea o dublura de-a lui, statea el insusi inca dormind. Se sperie si se ridica din pat. Doamne Dumnezeule, gandi, altceva nu stia ce sa faca. Se imbraca repede si cobori in barul hotelului. In jurul lui, toate mesele ocupate. Cu oameni care toti aveau chipul lui. El insusi multiplicat de douzeci de ori. Isi bau cafeaua si fuma doua tigari. Apoi plati si iesi in fuga din incapere, pe strazi intalni doar oameni care aveau chipul sau. Fugi de nebun pana acasa, nu se mai gandi la fata transformata pe care o lasase singura in acea camera de hotel. Oamenii se transformasera toti. Toti oamenii erau el, altcineva nu mai exista pe lumea aceasta. Se gandi ca, in sfarsit, putea sa se ascunda printre ceilalti, ca nu s-ar fi observat nici o deosebire daca el ar fi fost el sau el ar fi fost Presedintele sau el ar fi fost femeia de serviciu, sau alta persoana. Intra in casa si vazu doi copii, cu chipurile lui din copilarie, se gandi ca orice om din lume semana cu el la diferite varste, se uita in camera mamei lui si se vazu el pe sine batran, el aproape de moarte . Din gura fiecarui om intalnit in cale ieseau cuvinte fara sens: Razvan Vischi, spuneau. Razvan Vischi? A, Razvan Vischi! Razvan Vischi Razvan Vischi Razvan Vischi. Razvan Vischi. Unii intrebau, unii strigau la el, altii concluzionau: Razvan Vischi. O bleotorcaiala, gandi, si vru sa spuna cuvinte prin care sa exprime adevarul chiar aici, chiar atunci, prin care el sa se deosebeasca de ei, prin care sa isi exprime disperarea si starea nu de potentiala nebunie, ci chiar de nebunie instaurata inca din ziua cand se vazuse la televizor prima data: Incepu sa strige la celelalte 5 versiuni ale sinelui sau: Razvan Vischi! Razvan Vischi, Razvan Vischi, Razvan Vischi! Doar aceste cuvinte ieseau din gura lui. Nimic din lume nu il mai deosebea de ceilalti. Putea sa se piarda printre ei.