Blog

Sunt sterp şi aş vrea să nu mai fiu. Aş vrea să nasc ceva, nu ştiu ce. Iar când va fi să nasc acel ceva, îl voi lua de mânuţă şi, ducându-l în faţa oglinzii, îi voi şopti: Priveşte, micuţule, acesta este un elefant portocaliu.

Am recitit, e recitibil. Dar ambalajul nu schimbă cu nimic conţinutul. Profit de asta şi trag apa. Zgomot lugubru.

Oare scârba asta pe care o simt de unde vine? Din mine (suflet, creier, trup) sau din afară (ceilalţi, realitate)? "Întotdeauna infernul sunt ceilalţi." Eu, ceilalţi. Îţi las, Doamne, scrisă aici o rugă fierbinte, te implor: Ajută-mă să cred în mine. Căci dacă cred în mine, atunci cred şi în Tine. Ajută-mă, Doamne!