Fii atent cum se procedează: ai un creier îmbibat cu informaţii: imagini, senzaţii, cuvinte, idei. Ai o coalã albă de hârtie şi un pix (creion, stilou, pană, laser). Se ia pixul în mâna cea mai valabilă (lipsa mâinilor se compensează cu un anumit picior sau cu unul dintre orificiile plasate pe o extremitate mobilă a trupului).
Hai să definim totul. Să definim ceea ce vedem, auzim, mirosim, gustăm, pipăim, gândim. Hai să încarcerăm totul în cuvinte. Şi să numim Dumnezeu ceea ce nu putem cu gândul gândi, cu ochii vedea, cu urechile auzi, cu nasul mirosi, cu limba gusta etc. Şi apoi să ne întrebăm, să formulăm ipoteze şi să tragem concluzii. Hai să fabricăm Aparatul...
Parameci uriaşi îţi mănâncă din palmă, îţi şoptesc la ureche, îţi scobesc în globul ocular. Îţi place cu adevărat sau doar simulezi extazul? Căci trăsăturile feţei tale s-au destins într-o grimasă voluptoasă. Sau e un banal rictus crispat de oroare?